luni, 26 mai 2014

Alege hainute si accesorii de bun gust

Fii o mămică în ton cu moda! Nu te lăsa pradă stereotipurilor şi încercă să îi dezvolţi propriului copil dorinţa de a se autodepăşi din punct de vestimentar. Nu încerca să îţi îmbraci copilul mereu în acelaşi stil, încerca să ieşi din tipare, nu neapărat stilul Vivienne Westwood, însă ceva mai radical, cu care să iasă în evidenţă. 
Personalizează hainutele celui mic cu un accesoriu, de exemplu pentru fetiţe cordeluţe sau clamele de păr, funde de diverse culori, iar pentru băieţi diverse brăţări de mâna cu mesaje: norocos, puternic, ambiţios, protector sau bretele colorate, şepcuţe, pălării. Fetiţele se vor simţi mai frumoase când îşi vor prinde părul cu o clamă, bentiţă sau fundă care să le reprezinte, veţi vedea că va dori să o poarte mereu pentru a se evidenţia de celelalte, iar băieţii în momentul în care vor purta acele mesaje se vor identifica cu acestea şi vor dori să fie asemenea, vor dori să poarte bretele colorate, pentru a părea mai interesanţi şi mai lăudaţi sau şepci şi pălării care să îi facă să acorde aspectului fizic o grijă aparte. 
Dacă iniţial aceştia nu vor dori să poarte accesorii, încurajează-i “uite mami ce frumoasă eşti şi ce bine îţi stă cu cordeluţa, se potriveşte cu desenul rochiţei”, “mami eşti foarte curajos, ai văzut, cum scrie pe brăţară, pentru că deja dormi singur”. Totul seamănă a alint, specific domnului Goe, însă acesta au o amprentă puternică mai târziu asupra modului de percepere a frumosului de către copil, modul de a-l perpetua şi dezvolta.
A accesoriza o ţinută nu înseamnă a împodobi propriul copil ca pe brad de Crăciun, înseamnă să ai bun gust şi dorinţa ca acesta să se remarce într-un mod plăcut şi pozitiv. Ceea ce este prea mult încarcă vizual şi impactul nu este cel dorit şi devine supărător şi agasant. In cazul hainutelor de bebelusi preferabil este sa lasam deoparte accesoriile si briz briz-urile, in cazurile acestea e preferabil o hainuta bumbac 100% si usor de dezbracat / imbracat, eficienta nu frumoasa.
Mămicile de fetiţe încalcă cel mai mult regulă accesorizării, încărcând vestimentaţia cu pantofiori cu mult sclipici, cu fundiţe cât mai multe, cu brăţări colorate şi o gentuţă roz ca cireaşa de pe tort şi apoi se miră de ce sunt criticate pentru transformarea copilului într-o păpuşă exagerat de agasantă şi supărătoare vizual. La băieţi, mamele încearcă cât mai multe culori, cât mai multe dungi, nu contează verticale, orizontale, încălţăminte cât mai atipică, un curcubeu terestru, bretelele dacă s-ar putea cu un desen cât mai cool, pălărie sau şapca cât mai relevantă şi totul îmbracă forma unui kitsch ireproşabil.

Accesorizarea copiilor este o formă de a le creiona sensibilitatea spre anumite obiecte care se identifică cu ei şi pentru că eşti o mămică cool nu le îngreuna alegerile, optează cu inima, dar nu uita de raţiunea stilului!