vineri, 13 decembrie 2013

Mituri despre bebelusi demontate

Când bebe îşi face loc în casa ta reprezintă o bucurie pentru toţi membri familiei, dar mai ales pentru cei cunoscuţi care vin cu sfaturi despre proprii copii, cum să te joci cu el, cum să îl adormi, cum să îl legăni, cum să îl alăptezi. Toate aceste recomandări nu pot să fie aplicate de către orice părinte, întrucât diferă de personalitatea fiecăruia, de modul lor de a-şi educa şi obişnui bebeluşul şi chiar de copil în parte, pentru că poate avea reacţii diverse şi distincte. Fiecare îşi doreşte o dezvoltare armonioasă pentru puiuţul ei, iar de multe ori dragostea intensă şi atenţia sporită de obicei a mamei cocoloşeşte bebeluşul şi când creşte devine un răsfăţat irecuperabil. Nu-i aşa că şi voi aveţi în familie astfel de bunici, mătuşi, prietene care te ajuta prin câteva metode cum să creşti un copil independent, sigur pe el, care nu plânge foarte mult şi care cu siguranţă nu va fi un „Goe” sau „Ionel”, varianta bebeluş. Miturile familiale sunt combătute însă de psihologi care nu aprobă un comportament rece al mamei sau al tatălui faţă de puitul lor.
1. A ţine bebeluşul în braţe foarte mult timp nu este recomandat de către persoanele de sex feminin cu experienţă pentru că micuţul se învaţă şi va plânge dacă îl ignori. Total eronată aceasta premiză, întrucât braţele împreunate înseamnă protecţie, iar acest sentiment lasă corpul să se relaxeze, deoarece stimulii se transmit prin pielea delicată a bebeluşului. Cercetările arată ca un copil protejat de braţele mamei sau ale tatălui se afla într-o poziţie ocrotită şi are posibilitatea să se dezvolte mai repede atât din punct de vedere intelectual cât şi emoţional. Aflându-se într-o poziţie superioară, la înălţime poate de mic să perceapă altfel lumea din jur, să înţeleagă mai bine ceea ce se petrece cu el.
2. Camera şi pătuţul bebeluşului trebuie să revină acestuia din prima lună de când a fost adus pe lume, deoarece trebuie să se obişnuiască cu aceasta şi pentru a deveni independent de părinţi de mic. Are mult mai mult loc de desfăşurare la el în pătuţ, nu există posibilitatea să se supraîncălzească, însă sentimentul de nesiguranţă va exista. Din acest motiv, pentru că planul afectiv să nu fie afectat, pentru a nu se simţi stingher cel mic, pentru o perioadă ar fi bine să doarmă cu părinţii în pat, deoarece confortul bebeluşului contează.
3. Plânsul intenţionat a copilului trebuie estompat. Şi cum ar fi lucrul ăsta posibil? Să fie lăsat să îşi continue activitatea de plâns până se linişteşte. Pare prea crud! Cei mici se află sub influenţa unor emoţii negative, stare de foame, stare de somn, umezeala scutecului, zgomotul puternic, lumini deranjate şi plânsul devine inevitabil. Luaţi-l în braţe pe cel mic pentru a-l linişti şi pentru a-l asigura că alături de voi sunt în siguranţă. Distragerea atenţiei este o opţiune ca acesta să se liniştească, dar şi căldură sufletească şi iubirea pe care i-o oferiţi.
4. În primele luni de viaţă jocul cu bebe este facultativ sau poate să nu existe. El nu simte nevoia să se joace şi nici nu ştie. Fals! În primele luni de viaţă bebe este pasiv şi părintele este cel care încerca să îl stimuleze intelectual, psiho-emoţional pentru că jucăriile nu sunt suficient de mobilizatoare pentru el, nu le înţelege şi nu vrea să îi invadeze teritoriul lui. Bebeluşul nu trebuie lăsat singur, stingher, să trăiască într-o lume vida şi fără imaginaţie, creativitate, trebuie să îl înveţi să relaţioneze, să comunici cu el, deoarece exprimarea sentimentelor, emoţiilor, stărilor lăuntrice este necesară.

Nu tot ce auziţi trebuie să aplicaţi, pentru că repercusiunile negative le veţi simţi pe propriul vostru copil şi nu este tocmai plăcut şi nu uitaţi dragostea şi căldura mamei asigura dezvoltarea armonioasă copilului.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Da, si eu am o vecina care lucreaza de noapte, vine dimineata acasa rupta de somn, copilul vrea sa se joace si sa stea de vorba cu ea si ea nu stie cum sa scape de el...
Are 3.5 ani copilul si inca nu vorbeste. Ce oameni!

Ionut Cosac spunea...

Copii pot vorbi mai tarziu, in special baietii, sunt cazuri care vorbesc de la 4-5 ani, intr-adevar exceptii. Dar nu e de ingrijorat...

Intr-adevar e o problema daca nu vorbeste nimeni cu copilul.