Salvati planeta

Serious stuff, said in a funny way. Don't miss it.
http://www.animalssavetheplanet.com/media/swf/design_video.swf?vidNumber=1

Pub de-o seama cu Bucur

Saptamana trecuta unul dintre prieteni a fost trimis in delegatie la Praga. Surprins a fost caci multe dintre berarii/hanuri/restaurante/taverne aveau postat la intrare placutze inscriptionate: Fondat in anul 13xx, 14xx.
Cat a sarbatorit orasul lui Bucur zilele trecute?
"549 de ani de la atestarea oraşului"? Cam cat cel mai vechi Pub al lor. Ma intreb de cand aveau hanuri sau taverne.


Fara nici o legatura cu varsta lu' Bucur, va mai share-uiesc cateva foto cu restaurante care mi-au placut.

Comme toi

Ziua profi, noaptea profi.

Ai o colega. Jobul ei shefa de departament, coordonatoare. Frumoasa, inteligenta, descurcareatza, coordoneaza autoritar si eficient cei 20 de oameni din subordine. Profi', profi'.
Intr-o zi unul din angajati o gaseste pe net, actritza intr-un film porno alaturi de Titus Stil, si il face cunoscut tuturor in firma. E usor de recunoscut, ea e... si intr-adevar si acolo e profi. Oamenii din subordine nu o mai respecta. Tu esti confuz, gandindu-te ca pana ieri o priveai ca pe o buna coordonatoare, ca pe o amica... si azi nu stii cum sa o mai privesti.
Ai putea sa mai lucrezi cu ea? Ii mai dai shansa sa-si continue jobul avand in vedere ca pana acum activitatea ei a fost de buna calitate? Avand in vedere ca e vorba de o activitate extra, ce nu are legatura cu jobul? Ii mai dai shansa sa demonstreze ca isi poate face treaba la fel de bine ca pana acum?
Cazul e real, s-a intamplat intr-o firma colaboratoare.
Raspunsul nu e simplu, era mai simplu sa nu fie nevoie sa-l caute. Voi ce parere aveti?

Spectacol cu delfini - Lisabona

In gradina zoologica din Lisabona, spectacol cu delfini.
Catalin, thanks for sharing with us!

Pic pic

Pic, pic, curgea sangele prin haine.

Zambetul de fier

Uite asa se zambeste cu tupeu, dupa ce recunosti ca ai manipulat milioane de oameni...
Asa-mi aduce aminte de Berlusconi...

Dumnezeu exista, dar nu cred ca e in povestea asta

Dumnezeu exista. Si medicii la fel. De oameni nu mai zic.
Am intrat azi in contact cu 3 fotografii publicate de NY Times si care s-ar fi invartit pe net in nov 2002,una dintre foto fiind premiata drept fotografia anului si numita "The hand of hope". In 2 cuvinte este vorba despre nasterea lui Ilamado Samuel Armas, diagnosticat cu spina bifida, o malformatie congenitala, si care a fost operat de Dr Bruner in interiorul uterului mamei sale. In timpul operatiei copilul s-a prins cu mana de mana doctorului.


Povestea este foarte miscatoare si datatoare de sperantze, mai ales ca ni-l arata si 'supravietuit' interventiei, cateva luni mai tarziu.

Povestea combina miracolele medicinei moderne cu miracolele lui Dumnezeu. Frumoasa poveste, sensibila pana la pipi, atinge coarda oricarei mamici sau om cu suflet sensibil.
INSA am dat un Google si nu am gasit nimic. Am dat un Yahoo search si nu am gasit nimic. Un search in youtube. Am dat un search in site-ul NYTimes si nu am gasit nimic.

Si atunci ma intreb, nu cumva e chiar poveste? Am ajuns sa inventam povesti frumoase in disperarea de a apropia oamenii de Dumnezeu? Mi-ar parea rau sa am dreptate. Ar suna a teoria conspiratiei, dar cum de prin motoarele de cautare principale nu a ramas nici o urma, ci doar in ppt-uri si emailui?
Sper ca vreunu' care stie mai multe si poate verifica povestea sa ma contrazica. Sper din tot sufletul.PLS!

Cum f*ti un concert

Sambata seara, la Brian Adams, am avut un bun exemplu despre cum poate fi f*tut un concert.
Te urci in elicopter ca sa-l filmezi si cobori la o altitudine mica sa prinzi ceva in cadru, ce p*la ta daca cei din public nu mai aud nimic. Pobabil au filmat ca sa justifice sumele enorme cheltuite de Zilele Bucurestiului.
(Sper sa fi fost in elicopter Virinel si Monica, pe banii lor, nu pe banii mei).

Cu mass. Sau fara.

Caut pe google, cu numele meu, selectand pagini din romania si bloguri(in loc de cautare pe web). M-am trezit ca imi gasesc numele intr-un blog http://massuridepemessenger.blogspot.com/ alaturi de un mass dat mai de mult, si care nu mai e nicicum de actualitate.
"cosac ionut (4/22/2008 1:07:31 PM): Frumosilor, aduce un prieten din Rep. Moldova vin rosu Dusha Monaha - Sufletul Calugarului, foarte bun, si de impresie, in sac, cu sigiliu, merge super bine de facut cadou! 15 ron sticla, daca va intereseaza imi ziceti si va iau. Dati mai departe, ca e pt prieten pontul...cosac_2"

Ba chiar as putea spune ca ar putea induce in eroare la momentul actual, pentru ca m-as supara sa ma mai abordeze cineva pe YM acum, pt un anuntz facut pe mess acum x luni, mai ales ca intre timp astia ai moldoveanului meu au intrat pe piata romanesca si importa vin cu trenurile, si se gaseste vin d-ala bun pe la 9-11 ron sticla prin unele magazine. Bine ca nu am dat massul si cu nr de tel.
Relalizez ca massurile pot ajunge te miri unde... si daca ti le mai preia si cate unu' altu' te trezesti ca te suna cine stie cine peste x ani la 3 dimineatza sa te intrebe de vreo sticla de vin(in cazul de fatza) iar la cate masuri am dat cu joburi, nu m-ar mira sa ma sune vreun disperat pe la 5 dimineatza sa ma intrebe de-un loc de munca.
Am un obicei de a ajuta lumea. Prost obicei. Cunoscutii s-au obisnuit cu asta si ma intreaba mereu de joburi, contacte, oferte, relatii, etc, si cand nu stiu eu, am sigur in lista vreunu' care stie.
Asa s-au nascut massurile mele. Apoi m-am nesimtit, gandindu-ma ca din cele 50-100 de linkuri, bancuri, ponturi, joburi, etc pe care le primesc pe mess zilnic, cateva ar putea sa amuze/intereseze/preocupe/alerteze si pe ceilalti, ai mei din lista. Nu e tot timpul asa, realizezi doar cand ti-o mai spune cate unu'.
Mai tineti minte massul cu una care dona pui de dobermani sau ciobanesti german sau ce dracu dona, cu id de mess ceva cu ancamunteanu si un nr de telefon? L-am dat si eu mai departe, ma manase mila pt animale, dragostea pt caini. Apoi m-a lovit. Bai dar daca o fi vreo d-aia care facea puncte pe seama apelurilor primite? Am sunat. D-aia era: "Ati gresit, nu stiu nimic despre nici un pui de caine!" suna vocea chicotita a unei pustioaice.
Bravo mie, ma simteam ca unu' d-ala inconstient care sunase la 112 sa faca o gluma. Nu facusem asta, dar dadusem un mass cu o teapa.
De atunci nu mai dau masuri cu vand, donez, ofer, sange la punga sau pe pereti. Chiar daca moare un om fara donatorul ala.
Uneori un mass primit poate fi un spam sau o poarta catre multi dinti de virusi. E ca si cum te-ai duce intr-o discoteca si ti-ai trage-o cu vreo 10 fara prezervativ, cu sperantza ca nu are vreuna vreo boala. Asa ca mai bine nu mai dai mass(sau folosesti prezervativ).
Daca moare vreun cunoscut de-al vostru care avea nevoie de A2Negativ sa-i multumiti si lu' Anca asta Munteanu.

MMMM - mult mai multa miuzica

Dimineatza (ora 11) mi-a inceput cu o melodie ce m-a surprins, o combinatie de Hip Hop si violine. Am cautat pe youtube si iata ce-am gasit: 2 viori in mana a 2 frati fac cam asa.


Se pare ca au fost descoperiti la America's Got Talent 2008.
Din ce in ce mai mult combinatiile de stiluri scot muzica de calitate, probabil stilul clasic pe categorii de muzica nu mai e suficient pentru un public din ce in ce mai complex, mai complicat.

O avem si noi pe Loredana, ii au si altii pe ai lor. Enjoy it! E demential rusul asta.

Inhibitii. Ne.

Va dau un link in share. Sa va ganditi daca naturaletea lor e buna sau exagerata. La mine in birou deja a starnit controverse.Unii pro, altii contra.

Eu sunt pro. Sunt naturali, nu au prea multe inhibitii si nici limitari sociale. Se incadreaza in peisaj, stiu unde au venit, stiu unde se afla, se comporta ca atare.

Citiva ii considera cu o atitudine deplasata, prea dezinhibata, neadecvata in societate.(de parca concertele noastre cu muuuulti multi beti rupti in gura sunt un exemplu bun dpdv social).

Nu sunt generatia pro, dar nu vad de ce nu s-ar manifesta liberi, in conditiile in care Rodney Carrington e cunoscut slobod la gura, un fel de Margineanu de-al nostru(al nostru-i mai profund)...iar cei din sala sunt publicul lui, au stiut unde vin. E ca si cum te-ai duce la un spectacol Vacanza Mare si te-ai oripila. Pana mea, stii unde te duci. Moralistii si pudicele sa stea acasa. Go 4 it, si dati si voi cu piatra, care este neprihanite ele/ei. :D
http://dutchwatch.multiply.com/video/item/138

Fetzele ce lumineaza

Nu sunt un mare iubitor de copii (pana cand o sa-i am pe-ai mei, imi zic cei care au deja) dar fetzele astea 2 mi-au luminat ziua.

Fereastra pt suflet

Bai, cand ai mult de munca si te f*t toti si simti ca nu mai poti, intra pe http://www.powerpoints.org/ si baga mare, relax, razi un pic, sau mai mult, fuck them!
Linkul asta e o fereastra pt suflet, cand am draci si imi vine sa-mi bag pulpa, intru aici si ma hranesc cu imagini.

Fumatul e sanatos! (articol pt dusmani)

Si cum va spuneam, e sanatos, nu va luati dupa astia care zic ce zic.
Si imaginile astea sunt asa, la misto! ;)

Irene, 'dragoste la prima degustare'

'Irene' nu este numele vreunei foste iubite, nu este numele vreunei dansatoare exotice sau al vreunui fotomodel celebru, este pur si simplu o taverna. In Potos, Thassos, Grecia.
Am vrut sa-i dedic o postare pentru ca tratamentul primit in calitate de client al acestei terase este unul pe care mi l-am dorit intotdeauna, si din care patronii/managerii de restaurante din romania ar trebui sa ia cursuri.
Inca inainte de a pleca in concediu citisem pe forumuri si pe net despre o terasa/taverna cu mancare f buna si pe care chiar gasesti un ospatar vorbind romana.

Ajunsi in Potos am inceput sa o cautam, si dupa ce am vorbit cu Vasilis la Scuba diving Club, l-am intrebat pe el. Era la 2 pasi de el, ne spune ca se manaca f bine si ca foarte des mananca acolo caci au preturi bune si mancarea super. Zic na, poate omul ii face reclama ca-i fac astia reducere, daca le trimite clienti.
Ne zice ca sunt 2 asociati acolo Kostas si George, si eventual sa le spunem ca ne-a indrumat el sa mancam la taverna, ca ne fac reducere.

Dupa scuba ne oprim la 'Irene', toate mesele ocupate, pt 10 secunde vanam cu privirea poate poate.
O fatza zambitoare se apropie de noi, ne saluta in engleza si ne intreaba daca dorim sa mancam. Ii spunem ca ne-a zis Vasilis Vasiliadis, domnul de la Scuba Diving Club ca se manaca bine la ei. F amabil, de niciunde, separa niste mese, le recombina si ne scoate 4 locuri la umbra, pe terasa, cu deschidere spre mare.
Ea e Irene (marea e in spatele meu).

Preturi bune, mai mici decat mancasem noi in primele zile in Skala Potamia. In 2 min ne-au luat comanda, il alte 2 ne aduc berile si apa, in 5-6 min ne-au adus cele mai multe dintre feluri. In tot acest timp cu o privire si-un zambet de parca eram de-ai casei de-o viatza, prieteni sau din familie. Super buna mancarea. Cel mai proaspat calamar ever. Cel mai bun calamar ever. Cea mai buna caracatita ever. Ne trezim cu un platou mic de prajitura casei si inghetzata, 'din partea casei' suna o voce in romana, desi baiatul avea o fatza de grec get beget. Vorbim un pic cu el, era Ianis, tipul despre care tot auzisem ca vorbeste romana. Cat am stat pe terasa am auzit zeci de persoane strigandu-l in romana, era clar ca romanii erau de-ai casei acolo.
Il vedem pe Vasilias la terasa , ne saluta, si ne trezim cu un alt platou de inghetzata din partea casei, ne cinstea el.
Nota ne-o aduce o domnisoara trimisa de George si ne spune "Este 47.50 euro, imi dati 45." O reducere de 2.5 euro, nu era cine stie ce, dar gestul, ideea in sine, pt mine (care ma certasem cu zeci de ospatari care strambasera din nas in Romania caci le lasasem 6-7% ciubuc si nu 10% din nota) pt mine...insemnau enorm. Nu ca suma, dar ca gest.
La final George se apropie de noi si ne multumeste, ne intreaba unde stam si cat mai ramanem... Ma prinsesem eu ca in general daca te considera potential client si esti prima - a doua zi iti dau ceva din partea casei unele restaurante, dar noi stateam la 43 de km de Potos, era putin probabil sa mai trecem, nu meritam atata atentie.

Am plecat discutand despre felul in care ne-am simtit tratati: omeneste, familial, cu respect, cu un mare zambet pe fatza, ceea ce in Romania rar vazusem. E drept, cand e afacere de familie si esti in contact direct cu clinetul, te comporti altfel decat un ospatar cu 5 mil salariul si restul cat iese de la japca sau bacsis.

Peste 2 zile ajungem in zona si ne repezim din nou la Irene. Ne recunoaste zambitor si ne aranjeaza o masa, 'povesteste' cu noi natural, spontan, firesc.
Dupa masa din nou din partea casei desert. Din nou tratament familial, servire prompta si mancare super buna.
Peste inca 2 zile facem din nou turul insulei, ne oprim din nou sa mancam la Irene. Ne vede, zambeste si ne spune ca e mai ieftin sa ne luam o canapea in Potos decat sa venim 43 de km. Ne recomanda Big mix sea food, un platou de 4 persoane. Calamar, file de pangasius, midii si sardine. Ne spune: e foarte bun, si iesiti mai ieftin. 24 de euro. Nu era in meniu, dar a fost atat de bun... Am mancat de ne-am mushcat de mana.
Imi aduc aminte de patronul italian, in restaurantul de pe malul marii in care am lucrat ospatar 10 zile, ce conceptii avea: Un ospatar bun vinde pestele vechi, carnea care sta sa expire, si convinge clientul ca e cea mai buna alegere. Nici in Romania nu sunt departe ai nostri. Si la noi se intampla. Din pacate.

In ultima zi venim la Aliki pe plaja, si ne repezim sa mancam la Irene. Ne primeste razand. Ne face din nou un big mix sea food, de data asta cu rechin, calamar, peste spada si midii.
Numai cand l-am vazut si ni s-a facut foame.




Nu am mancat niciodata cu atata pofta, parca era prima oara cand mancam, desi mancasem zi de zi, toata saptamana. Lasand la o parte ca am avut platoul pe masa in 10 min. In conditiile in care terasa era plina. Pai la noi asteptam 30 min minim. Ca sa nu mai zic ca la mare la noi astepti si cate 1 ora.

Sa nu uitam, de fiecare data desert/inghetzata din partea casei si trecut pe la masa pt o vorba buna, o gluma, o intrebare de sanatate...

Ii spunem ca plecam a doua zi dimineatza si ne roaga sa trecem pe la el inainte sa plecam din Potos. Am trecut pe seara, si ne-a oferit cate o sticla de vin bun, cu fundul adanc, 'din partea casei'. El e George, si daca ajungeti in Potos cautati taverna asta, e unul din lucrurile bune care vi se pot intampla in viata asta.


Am plecat si mi-a parut rau ca am plecat. Era singurul regret, ca acasa nu am un astfel de restaurant, si credeti-ma, am incercat multe. Sa mergi ca acasa, sa fii tratat cu respect cu un zambet, cu o vorba buna, sa nu te gandesti ca la noi ca poate-ti scuipa-n mancare. Pt orice restaurant sau terasa din Romania esti neica nimeni, a trebuit sa ajung intr-o insula sa fiu tratat asa cum ar trebui de altfel, asa cum orice patron de restaurant ar trebui sa-si puna-n target.
Complimente managerilor de acolo, bucatarului, Multumim George!

PS asta e contactul de acolo 2593052485 Taverna Irene, Potos - Thassos, daca vreodata aveti ocazia sa mancati acolo, nu ratati!

Peisaje pt suflet

Si la astea a ajuns photoshop-ul, dar sunt faine oricum. Enjoy it!

Jale Romanico

Jale Romanico, se intampla chiar la noi ...




Jale mare, astea-s realitatile de care nu am vrea sa stim, si pe care senatorii si deputatii le cunosc doar de la TV, niciodata live, sa-i doara incultura, chintesentza de incultura mai exact.

How Italians do business

Despre cum fac italienii afaceri, bancul e bun, si pacate/fericire chiar cunosc cazuri reale.
Cel mai tare a fost cazul in care un italian a cumparat o banca cu banii altei banci. Cand s-au prins de smecherie, n-au avut lege sa-l inchida. Intre timp si-au tras una. Enjoy it!

How Italians do business:
Luigi: ‘I want you to marry a girl of my choice.’
Son: ‘I will choose my own bride.’
Luigi: ‘But the girl is Bill Gates’ daughter.’
Son: ‘Well, in that case . . . ok’
Next Luigi approaches Bill Gates.
Luigi: ‘I have a husband for your daughter.’
Bill Gates: ‘But my daughter is too young to marry.’
Luigi: ‘But this young man is a vice-president of the World Bank’.
Bill Gates: ‘Ah, in that case . . ok’
Finally Luigi goes to see the president of the World Bank.
Luigi: ‘I have a young man to be recommended as a vice-president.’
President: ‘But I already have more vice-presidents than I need!’
Luigi : ‘But this young man is Bill Gates’ son-in-law.’
President: ‘Ah, in that case . . ok’
And that, my friends, is how Italians make business

Scuba-Diving, sau cu creierul in staza

Am promis ca am sa revin cu o postare despre experientza scuba-diving, despre care va spuneam ca m-a marcat. Auzisem mereu de la amici, cunostintze, colegi, de scuba diving, dar nu fusesem niciodata curios sa aflu mai multe. Ma multumeam cu :a fost super!, a fost mishto rau, vezi o multime de chestii!...dar niciodata sa intreb mai mult.
Citisem pe un forum si pe un site despre unde pot sa fac scuba, la Vasilis Vasiliadis asta, si ca tipul e meserias, cu 20 de ani experientza in scufundari in armata si tot felul de scufunfari si actiuni de salvare. N-a fost greu sa-l gasesc, in Potos oricine te poate indruma. Zici ca e prietenul tuturor, tuturor li se lumineaza fatza cand ii pronuntzi numele. Here it is.

Si cum eram in grup si toata lumea parea convinsa ca va fi super, ne-am dus precum oile la taiat.
Relaxati, voiosi, razand, siguri pe noi. Cam asa am plecat. Ca-n Penes Curcanul.
Cam asa aratam inainte:




Nu m-am gandit niciodata ca de fapt nu e o joaca, si ca nu oricine poate sa faca scuba. Prima parte este lectia teoretica, jumatate de ora prezentare pe laptop: proceduri, procese interne si riscuri. Am aflat ca daca esti racit sau ai probleme cu sinusurile nu poti sa faci scuba; daca te ridici prea rpd la suprafatza aerul din plamani preseaza puternic din cauza diferentzei de presiune, sau de la diferentze de nivel(diferentze mari, adica nu trebuia sa ne intoarcem home prin munti in aceashi zi) poti sa faci in sange bule mari de oxigen care pot bloca vasele de sange sau pot provoca accidente daca ajung la creier; daca nu egalizezi presiunea din urechi la fiecare m sau juma de m(tinandu-te de nas si sufland)risti sa te trezesti cu o durere insuportabila si sa fii nevoit sa iesi urgent la suprafatza...Ma rog, prezentarea era frumoasa, dar ne-a adus cu picioarele pe pamant. Mai ales cand ne-a zis ca trebuie sa ne faca asigurari, ne-am dat seama ca nu era de gluma.
Am plecat apoi spre mare, dar cand am carat echipamentul si tuburile...fetele abia de le ricicau de jos, si n-au mai zambit nici ele.

Opreste barca intr-un golf fain tare, cu apa transparenta. Trecem in golfuletz, la 'practice'. Ne echipam in costume de scafandru, sunt faine, te tin cam la suprafatza. In schimb esti tare haios. Uitati-va la mine, ma bufneste rasul :D


Partea de practica a fost cea in care toti 4, pe rand, am vrut sa renuntzam, pt ca nu ne iesea. Indicatile teoretice de la suprafatza nu suportau executia practica de sub apa. Cu lipancele alea mari in picioare nu poti sa mergi decat in spate, si lovesti pe toata lumea peste gioale cu ele daca incerci sa te deplasezi, mai ales ca echipamentul, tubul de oxigen si centura de plumburi atarna in draci. Secretul e sa nu incerci sa stai in picioare ci sa te lasi in apa pana la barbie, pe vine sau usor lasat pe spate eventual, in 'safe position', pt ca asa sigur te tine pluta tubul de oxigen. Important e sa-ti lasi corpul relaxat, insa prima oara stai ca virginul la curve. Daca iti pierzi regulatorul de oxigen ('mustiucul' cum ii spunea Mihaitza)din gura, trebuie sa-l tii cu fatza in jos sa nu iasa aerul din el si in acelasi timp sa scoti aerul permanent din tine;cand in repozitionai in gura trebuia venit cu el din partea superioara, sa-l bagi in gura si sa apeshi pe un buton care-ti baga mult aer si-ti curatza apa din regulator; daca cumva apasai mai devreme iti bagai aer si apa pe sub ochelari; atunci trebuia sa iti lasi capul pe spate sa apesi masca in partea superioara si sa sufli cu putere pe nas ca sa iasa apa; dupa ce ma chinuisem 10 min sa respir doar pe gura si sa nu ma inec cu apa pe care o aveam strecurata in nas pe langa barba deasa, iti dai seama ca nu-mi iesea; dupa cateva tentative iti iese, numai ca uiti, ba una ba alta...ba sa respiri, ba sa regularizezi presiunea nas/urechi, ba sa dai din picioare sau maini, ba sa iti golesti ochelarii de apa. Noroc ca indicatiile pe care ti le da Vasilias sunt ceas si nu te lasa pana nu executi cum trebuie. Te incurajeaza, iti explica de 10 ori, spune glume sa te detensioneze, deschide ochii in apa fara masca, scoate bule, etc,numai sa nu ti se mai para greu. E greu, constientizezi, si te gandesti doar ca omul iti vrea banii si de-asta este persuasiv. Apoi realizezi ca deja te-a instruit, te-a echipat, te-a trainuit in apa si ca banii oricum ti-i ia, ca nu e vina lui ca esti bou si nu executi cum trebuie sau esti c*acat tot de frica; dar el e pasionat, vrea sa reusesti, sa-si faca treba pana la capat, sa vezi ceva, ca apoi sa spui si altora. Se vede omul pasionat, ii vezi bucuria cand se scufunda, o face ca pe o joaca, desi face asta de 20 de ani. Omul e atestat PADI, CMAS, TDI, OYK, si clar nu degeaba.

Cand se convinge ca te descurci dupa 30 de min de antrenament la apa mica in golf, pornesti. Cu 1 sau cu 2 o data, depinde cum preferi. Noi am preferat cate 1. Te tine de o mana, inoata, te ghideaza si echilibreza el daca nu te descurci. Si pornim usor spre adanc, coboram treapta cu treapta, iti aminteste el din metru in metru sa regularizezi presiunea. O faci. Iti intinde mana si te strange ca si cum te felicita, ai facut o treaba buna. Ai facut un c*cat, dar strangerea lui de mana iti da incredere, are o mana puternica, si tu incepi sa realizesi ca viatza ta nu mai e atat de mult in mainile tale, cat mai ales in mainile lui. Ai incredere in el. Oarba, neconditionata, nici nu ai putea altfel. Mai coboram 1 m. Simti presiunea apei pe masura ce cobori, si zgomotul pe care-l fac bulele de aer care ies din regulator si-ti trec pe langa urechi e infernal. Usor usor te obisnuiesti cu el. Inca 1 m. Respiri disperat, imi aduc aminte indicatiile de la lectia teoretica: nu inceta sa respiri, no matter what! Inca 1 m. Imi intrase apa in ochelari, incerc sa curatz si reusesc insa dupa alt m imi intra din nou. Imi dau seama ca atunci cand regularizez preziunea strangandu-ma de nas si sufland puternic, suflu si apa din ochelari si renuntz sa las capul pe spate. Imi strang mai bine ochelarii, de-asta imi intra apa. Ma intreaba daca e ok. Ii raspund ca e ok, cu degetul mare orientat in sus. E un pic confuz, dar intre timp imi aduc aminte ca asta inseamna ca vreau la suprafatza si ca ok in apa e altfel, cu un O facut din degetul mare si aratator, si celelete 3 degete deschise in evantai. Ii fac semn ok cum trebuie si cu aratatorul in jos ii arat ca vreau sa cobor. Imi arata cu degetul mare in jos, si-mi reaminteste ca asa e semnul de coborare in apa. Ii arat din nou OK, dar langa mine, nu in fatza lui, si nu vede, nu are cum. Intind mana si-i arat semnul 'ok' si 'coborare' in fatza ochelarilor ca sa poata vedea. Da noroc cu mine si-ncepem din nou coborarea. Realizez ca desi suntem probabil la 3-4 m adancime creierul meu reactioneaza lent, este in staza, o semiparalizie pe care nu am avut-o niciodata in lumea 'reala'. Realizez ca desi ochi-mi sunt belitzi, creierul vede/proceseaza 10%."Frica ucide ratiunea", mi-am adus aminte de Dune, de Frank Herbert. Ce tampit sunt si eu, sunt c*acat tot si mie-mi vine in minte Frank Herbert. M-am incurajat singur, m-au incurajat si strangerile repetate de mana ale lui Vasilis, de fiecare data cand faceam din proprie initiativa regularizare de presiune. Pe masura ce coboram, realizam ca ajunge un singur moment de panica si e 'meci': e putin probabil ca panicat fiind sa nu incepi sa te agiti frenetic, incerci sa respiri si inhalezi apa, chiar daca el ar incerca sa-ti dea din nou regulatorul in gura si sa-ti supraalimenteze cu aer(acum ma gandesc ca poate nu e chiar asa). Il vad pe Vasilis care-si scoate regulatorul din gura si incepe sa scoata bule in diverse forme asemenea fumatorilor care scot rotocoale de fum. E clar ca o face sa ma detensioneze, si oarecum reuseste, imi zic ca am ajuns pana acolo, nu e asa greu important e sa ma concentrez sa respir. Pestii din jur erau mai putin importantzi. Imi arata ca suntem la 5 m, ma intreaba daca sunt ok, si dupa incuviintzarea mea continuam sa coboram. Pe o panta abrupta, apa pare neagra dicolo de ea. 2m mai jos imi dau seama ca e la fel de limpede, si usor usor uit de frica, sunt concentrat doar pe respirat si pesti. Imi arata o scoica uriasha, deschisa, sidefata la interior, rosu aprins la exterior. Gaseste o scoica cazuta de le versant, o lipeste la loc. Sunt bancuri de pesti curiosi in jur, rosii, albastrii, dungati, lungi, plati, mai mici sau mai mari, dar niciul nu se sperie de noi. Sub noi imi arata o stea de mare. Rosie a dracu', refuz sa pun mana pe ea. Imi ia un coral de jos, il sfarama in mana si pestii vin gramada sa se hranesca cu resturile desprinse. Imi da si mie sa fac la fel, e sper funny sa vezi cum se bat tampitzii aia sa manance din mana ta. Sunt tot felul de corali si alge in apa, toate straine mie.
Imi arata ca sunt la 10 m si realizez ca e cat un bloc de 4 nivele. Ma gandesc din nou unde sunt, ma panichez cateva secunde dar imi zic ca daca am ajuns pana acolo si traiesc, sa continui tot asa. Vasilis ma strange de mana stanga, cu dreapta inot spre in fatza. Grija lui de a regla mereu presiunea aerului din vesta pt a ma ridica sau cobora ma linisteste, uneori ma repozitioneaza ca sa nu mai ating cu genunchii sau lipancele ale imense de jos. Ma intreaba mereu daca e ok, nu merge nici un m fara se se asigure de asta. E ca un inger pazitor, cred si eu ca-l vad asa cu frica aia in oase. Grija lui si comunicarea permanenta imi da curaj, ma relaxeaza, il vad prin masca cum zambeste si cat de relaxat e, si asta nu poate decat sa-mi dea incredere. Usor usor urcam panta spre suprafatza, el da drumul la aerul din vesta mea, treptat, si ma scoate vesta , m cu m. Vad ancora de la barca si prind curaj. Ma trezesc chiar sub barca, si ies in golfuletz. Fericit. Debusolat. Cu un zambet mare pe fatza, parca avusesem orgasm. Imi zice sa urc in barca dar costumul plin de apa, plumburile si tubul de oxigen sunt atat de grele, ca nu-mi vine sa cred ca abia reusesc sa urc, chinuit. Constat ca ma trasese careva. Fucking shit, pareau mai usoare in apa. Sunt obosit mort, sistemul meu de valori e cu totul altfel. Alte lucruri conteaza. Ma asez si-i astept pe ceilalti.

Apare prima Roxana care povesteste ca a durut-o rau urechea ca a uitat sa regularizeze ca era ocupata sa respire. A scos-o la suprafatza(dupa ce in prealabil a invartit-o in apa si a pozitionat-o pe burta, pe lateral, cu capul in jos ca sa scape de presiunea di urechi) si dupa 1 min au revenit in adanc, vazusera o caracatitza. A bagat mana Vasilis dupa ea in culcus, si i se prinde de mana, il incolaceste cu tentaculele. Are cca 20cm, probabil chiar mai mica avand in vedere ca ochelarii aia de scuba imi pare ca maresc totul in apa. O mangaie intre ochi , si nu o lasa pana nu o mangaie si Roxana. Caracatitza incepe sa-si desfaca usor usor tentaculele si sa arunce cu cerneala. O elibereaza si se baga inapoi intre stanci. Realizezi ca Vasilias face asta pt spectacol, dar te gandesti daca tu ai face la fel. Nu, cu sigurantza nu. Nici nu-ti trecea prin cap ca ai putea sa bagi mana dupa caracatitza. Dar experienza lui ajuta, iti creeaza amintiri. Mai gaseste o 'papadie' care se retrage de fiecare data cand te apropii de ea. E funny, e ca o jucarie, ai sta toata ziua sa te joci cu ea.
Ajung si Mihai si Cristina, care se scufundasera cu o bulgaroaica, Ioana, scufundatoare si ea de profesie, de la 16 ani. Fatza de noi, lor le-a spart un arici de mare cu o piatra si au navalit pestisorii sa manance. In rest, cam la fel. Mihai se simte un pic rau, de la piruetele prin apa, dar si ei au aceeasi satisfactie pe chip.

Drumul back spre port e un intreg proces de constintza, despre cat de greu a fost, ce inconstientzi am fost, cat credeam ca e de usor si nu e chiar asa, la momentele in care am vrut sa renuntzam, bucurosi ca pana la urma ne-am descurcat, ca am trait o experientza super, si ca a meritat fiecare banutz. Ne-am ales si cu un certificat PADI, care nu ma ajuta, dar e un suvenir 'viu', iti face un refresh puternic in creierul ala care acum 'respira' normal.


Oricum , aflasem ca acceasi strada mai este un centru de scufundari, mai nou si mai ieftin (40 euro in loc de 50) dar ca nu sunt profesionisti, te duc la 5 m si te risti din cauza calificarii precare a personalului. Dupa experientza asta mi-am dat seama ca nu-ti poti lasa viatza in mainile oricui, si ca am fost super inspirati sa alegem Vasiliadis. Probabil ca daca omul asta nu emana atata incredere si naturaletze in tot ceea ce facea, am fi renuntzat, si-am fi ramas mai saraci, sufleteste.
Asta e site-ul, daca va hotarati sa faceti o scuba in Potos, aveti aici tot ce va trebuie si il recomand cu caldura. Vasiliadis Scuba Diving Club http://www.scuba-vas.gr/ Filippou 52, Drama, 66100, Tel: 69 4454 2974, info@scuba-vas.gr

Intr-adevar, "Frica ucide ratiunea", dar daca reusesti sa-ti invingi frica, experienta este marcanta. Try it!