Scuba-Diving, sau cu creierul in staza

Am promis ca am sa revin cu o postare despre experientza scuba-diving, despre care va spuneam ca m-a marcat. Auzisem mereu de la amici, cunostintze, colegi, de scuba diving, dar nu fusesem niciodata curios sa aflu mai multe. Ma multumeam cu :a fost super!, a fost mishto rau, vezi o multime de chestii!...dar niciodata sa intreb mai mult.
Citisem pe un forum si pe un site despre unde pot sa fac scuba, la Vasilis Vasiliadis asta, si ca tipul e meserias, cu 20 de ani experientza in scufundari in armata si tot felul de scufunfari si actiuni de salvare. N-a fost greu sa-l gasesc, in Potos oricine te poate indruma. Zici ca e prietenul tuturor, tuturor li se lumineaza fatza cand ii pronuntzi numele. Here it is.

Si cum eram in grup si toata lumea parea convinsa ca va fi super, ne-am dus precum oile la taiat.
Relaxati, voiosi, razand, siguri pe noi. Cam asa am plecat. Ca-n Penes Curcanul.
Cam asa aratam inainte:




Nu m-am gandit niciodata ca de fapt nu e o joaca, si ca nu oricine poate sa faca scuba. Prima parte este lectia teoretica, jumatate de ora prezentare pe laptop: proceduri, procese interne si riscuri. Am aflat ca daca esti racit sau ai probleme cu sinusurile nu poti sa faci scuba; daca te ridici prea rpd la suprafatza aerul din plamani preseaza puternic din cauza diferentzei de presiune, sau de la diferentze de nivel(diferentze mari, adica nu trebuia sa ne intoarcem home prin munti in aceashi zi) poti sa faci in sange bule mari de oxigen care pot bloca vasele de sange sau pot provoca accidente daca ajung la creier; daca nu egalizezi presiunea din urechi la fiecare m sau juma de m(tinandu-te de nas si sufland)risti sa te trezesti cu o durere insuportabila si sa fii nevoit sa iesi urgent la suprafatza...Ma rog, prezentarea era frumoasa, dar ne-a adus cu picioarele pe pamant. Mai ales cand ne-a zis ca trebuie sa ne faca asigurari, ne-am dat seama ca nu era de gluma.
Am plecat apoi spre mare, dar cand am carat echipamentul si tuburile...fetele abia de le ricicau de jos, si n-au mai zambit nici ele.

Opreste barca intr-un golf fain tare, cu apa transparenta. Trecem in golfuletz, la 'practice'. Ne echipam in costume de scafandru, sunt faine, te tin cam la suprafatza. In schimb esti tare haios. Uitati-va la mine, ma bufneste rasul :D


Partea de practica a fost cea in care toti 4, pe rand, am vrut sa renuntzam, pt ca nu ne iesea. Indicatile teoretice de la suprafatza nu suportau executia practica de sub apa. Cu lipancele alea mari in picioare nu poti sa mergi decat in spate, si lovesti pe toata lumea peste gioale cu ele daca incerci sa te deplasezi, mai ales ca echipamentul, tubul de oxigen si centura de plumburi atarna in draci. Secretul e sa nu incerci sa stai in picioare ci sa te lasi in apa pana la barbie, pe vine sau usor lasat pe spate eventual, in 'safe position', pt ca asa sigur te tine pluta tubul de oxigen. Important e sa-ti lasi corpul relaxat, insa prima oara stai ca virginul la curve. Daca iti pierzi regulatorul de oxigen ('mustiucul' cum ii spunea Mihaitza)din gura, trebuie sa-l tii cu fatza in jos sa nu iasa aerul din el si in acelasi timp sa scoti aerul permanent din tine;cand in repozitionai in gura trebuia venit cu el din partea superioara, sa-l bagi in gura si sa apeshi pe un buton care-ti baga mult aer si-ti curatza apa din regulator; daca cumva apasai mai devreme iti bagai aer si apa pe sub ochelari; atunci trebuia sa iti lasi capul pe spate sa apesi masca in partea superioara si sa sufli cu putere pe nas ca sa iasa apa; dupa ce ma chinuisem 10 min sa respir doar pe gura si sa nu ma inec cu apa pe care o aveam strecurata in nas pe langa barba deasa, iti dai seama ca nu-mi iesea; dupa cateva tentative iti iese, numai ca uiti, ba una ba alta...ba sa respiri, ba sa regularizezi presiunea nas/urechi, ba sa dai din picioare sau maini, ba sa iti golesti ochelarii de apa. Noroc ca indicatiile pe care ti le da Vasilias sunt ceas si nu te lasa pana nu executi cum trebuie. Te incurajeaza, iti explica de 10 ori, spune glume sa te detensioneze, deschide ochii in apa fara masca, scoate bule, etc,numai sa nu ti se mai para greu. E greu, constientizezi, si te gandesti doar ca omul iti vrea banii si de-asta este persuasiv. Apoi realizezi ca deja te-a instruit, te-a echipat, te-a trainuit in apa si ca banii oricum ti-i ia, ca nu e vina lui ca esti bou si nu executi cum trebuie sau esti c*acat tot de frica; dar el e pasionat, vrea sa reusesti, sa-si faca treba pana la capat, sa vezi ceva, ca apoi sa spui si altora. Se vede omul pasionat, ii vezi bucuria cand se scufunda, o face ca pe o joaca, desi face asta de 20 de ani. Omul e atestat PADI, CMAS, TDI, OYK, si clar nu degeaba.

Cand se convinge ca te descurci dupa 30 de min de antrenament la apa mica in golf, pornesti. Cu 1 sau cu 2 o data, depinde cum preferi. Noi am preferat cate 1. Te tine de o mana, inoata, te ghideaza si echilibreza el daca nu te descurci. Si pornim usor spre adanc, coboram treapta cu treapta, iti aminteste el din metru in metru sa regularizezi presiunea. O faci. Iti intinde mana si te strange ca si cum te felicita, ai facut o treaba buna. Ai facut un c*cat, dar strangerea lui de mana iti da incredere, are o mana puternica, si tu incepi sa realizesi ca viatza ta nu mai e atat de mult in mainile tale, cat mai ales in mainile lui. Ai incredere in el. Oarba, neconditionata, nici nu ai putea altfel. Mai coboram 1 m. Simti presiunea apei pe masura ce cobori, si zgomotul pe care-l fac bulele de aer care ies din regulator si-ti trec pe langa urechi e infernal. Usor usor te obisnuiesti cu el. Inca 1 m. Respiri disperat, imi aduc aminte indicatiile de la lectia teoretica: nu inceta sa respiri, no matter what! Inca 1 m. Imi intrase apa in ochelari, incerc sa curatz si reusesc insa dupa alt m imi intra din nou. Imi dau seama ca atunci cand regularizez preziunea strangandu-ma de nas si sufland puternic, suflu si apa din ochelari si renuntz sa las capul pe spate. Imi strang mai bine ochelarii, de-asta imi intra apa. Ma intreaba daca e ok. Ii raspund ca e ok, cu degetul mare orientat in sus. E un pic confuz, dar intre timp imi aduc aminte ca asta inseamna ca vreau la suprafatza si ca ok in apa e altfel, cu un O facut din degetul mare si aratator, si celelete 3 degete deschise in evantai. Ii fac semn ok cum trebuie si cu aratatorul in jos ii arat ca vreau sa cobor. Imi arata cu degetul mare in jos, si-mi reaminteste ca asa e semnul de coborare in apa. Ii arat din nou OK, dar langa mine, nu in fatza lui, si nu vede, nu are cum. Intind mana si-i arat semnul 'ok' si 'coborare' in fatza ochelarilor ca sa poata vedea. Da noroc cu mine si-ncepem din nou coborarea. Realizez ca desi suntem probabil la 3-4 m adancime creierul meu reactioneaza lent, este in staza, o semiparalizie pe care nu am avut-o niciodata in lumea 'reala'. Realizez ca desi ochi-mi sunt belitzi, creierul vede/proceseaza 10%."Frica ucide ratiunea", mi-am adus aminte de Dune, de Frank Herbert. Ce tampit sunt si eu, sunt c*acat tot si mie-mi vine in minte Frank Herbert. M-am incurajat singur, m-au incurajat si strangerile repetate de mana ale lui Vasilis, de fiecare data cand faceam din proprie initiativa regularizare de presiune. Pe masura ce coboram, realizam ca ajunge un singur moment de panica si e 'meci': e putin probabil ca panicat fiind sa nu incepi sa te agiti frenetic, incerci sa respiri si inhalezi apa, chiar daca el ar incerca sa-ti dea din nou regulatorul in gura si sa-ti supraalimenteze cu aer(acum ma gandesc ca poate nu e chiar asa). Il vad pe Vasilis care-si scoate regulatorul din gura si incepe sa scoata bule in diverse forme asemenea fumatorilor care scot rotocoale de fum. E clar ca o face sa ma detensioneze, si oarecum reuseste, imi zic ca am ajuns pana acolo, nu e asa greu important e sa ma concentrez sa respir. Pestii din jur erau mai putin importantzi. Imi arata ca suntem la 5 m, ma intreaba daca sunt ok, si dupa incuviintzarea mea continuam sa coboram. Pe o panta abrupta, apa pare neagra dicolo de ea. 2m mai jos imi dau seama ca e la fel de limpede, si usor usor uit de frica, sunt concentrat doar pe respirat si pesti. Imi arata o scoica uriasha, deschisa, sidefata la interior, rosu aprins la exterior. Gaseste o scoica cazuta de le versant, o lipeste la loc. Sunt bancuri de pesti curiosi in jur, rosii, albastrii, dungati, lungi, plati, mai mici sau mai mari, dar niciul nu se sperie de noi. Sub noi imi arata o stea de mare. Rosie a dracu', refuz sa pun mana pe ea. Imi ia un coral de jos, il sfarama in mana si pestii vin gramada sa se hranesca cu resturile desprinse. Imi da si mie sa fac la fel, e sper funny sa vezi cum se bat tampitzii aia sa manance din mana ta. Sunt tot felul de corali si alge in apa, toate straine mie.
Imi arata ca sunt la 10 m si realizez ca e cat un bloc de 4 nivele. Ma gandesc din nou unde sunt, ma panichez cateva secunde dar imi zic ca daca am ajuns pana acolo si traiesc, sa continui tot asa. Vasilis ma strange de mana stanga, cu dreapta inot spre in fatza. Grija lui de a regla mereu presiunea aerului din vesta pt a ma ridica sau cobora ma linisteste, uneori ma repozitioneaza ca sa nu mai ating cu genunchii sau lipancele ale imense de jos. Ma intreaba mereu daca e ok, nu merge nici un m fara se se asigure de asta. E ca un inger pazitor, cred si eu ca-l vad asa cu frica aia in oase. Grija lui si comunicarea permanenta imi da curaj, ma relaxeaza, il vad prin masca cum zambeste si cat de relaxat e, si asta nu poate decat sa-mi dea incredere. Usor usor urcam panta spre suprafatza, el da drumul la aerul din vesta mea, treptat, si ma scoate vesta , m cu m. Vad ancora de la barca si prind curaj. Ma trezesc chiar sub barca, si ies in golfuletz. Fericit. Debusolat. Cu un zambet mare pe fatza, parca avusesem orgasm. Imi zice sa urc in barca dar costumul plin de apa, plumburile si tubul de oxigen sunt atat de grele, ca nu-mi vine sa cred ca abia reusesc sa urc, chinuit. Constat ca ma trasese careva. Fucking shit, pareau mai usoare in apa. Sunt obosit mort, sistemul meu de valori e cu totul altfel. Alte lucruri conteaza. Ma asez si-i astept pe ceilalti.

Apare prima Roxana care povesteste ca a durut-o rau urechea ca a uitat sa regularizeze ca era ocupata sa respire. A scos-o la suprafatza(dupa ce in prealabil a invartit-o in apa si a pozitionat-o pe burta, pe lateral, cu capul in jos ca sa scape de presiunea di urechi) si dupa 1 min au revenit in adanc, vazusera o caracatitza. A bagat mana Vasilis dupa ea in culcus, si i se prinde de mana, il incolaceste cu tentaculele. Are cca 20cm, probabil chiar mai mica avand in vedere ca ochelarii aia de scuba imi pare ca maresc totul in apa. O mangaie intre ochi , si nu o lasa pana nu o mangaie si Roxana. Caracatitza incepe sa-si desfaca usor usor tentaculele si sa arunce cu cerneala. O elibereaza si se baga inapoi intre stanci. Realizezi ca Vasilias face asta pt spectacol, dar te gandesti daca tu ai face la fel. Nu, cu sigurantza nu. Nici nu-ti trecea prin cap ca ai putea sa bagi mana dupa caracatitza. Dar experienza lui ajuta, iti creeaza amintiri. Mai gaseste o 'papadie' care se retrage de fiecare data cand te apropii de ea. E funny, e ca o jucarie, ai sta toata ziua sa te joci cu ea.
Ajung si Mihai si Cristina, care se scufundasera cu o bulgaroaica, Ioana, scufundatoare si ea de profesie, de la 16 ani. Fatza de noi, lor le-a spart un arici de mare cu o piatra si au navalit pestisorii sa manance. In rest, cam la fel. Mihai se simte un pic rau, de la piruetele prin apa, dar si ei au aceeasi satisfactie pe chip.

Drumul back spre port e un intreg proces de constintza, despre cat de greu a fost, ce inconstientzi am fost, cat credeam ca e de usor si nu e chiar asa, la momentele in care am vrut sa renuntzam, bucurosi ca pana la urma ne-am descurcat, ca am trait o experientza super, si ca a meritat fiecare banutz. Ne-am ales si cu un certificat PADI, care nu ma ajuta, dar e un suvenir 'viu', iti face un refresh puternic in creierul ala care acum 'respira' normal.


Oricum , aflasem ca acceasi strada mai este un centru de scufundari, mai nou si mai ieftin (40 euro in loc de 50) dar ca nu sunt profesionisti, te duc la 5 m si te risti din cauza calificarii precare a personalului. Dupa experientza asta mi-am dat seama ca nu-ti poti lasa viatza in mainile oricui, si ca am fost super inspirati sa alegem Vasiliadis. Probabil ca daca omul asta nu emana atata incredere si naturaletze in tot ceea ce facea, am fi renuntzat, si-am fi ramas mai saraci, sufleteste.
Asta e site-ul, daca va hotarati sa faceti o scuba in Potos, aveti aici tot ce va trebuie si il recomand cu caldura. Vasiliadis Scuba Diving Club http://www.scuba-vas.gr/ Filippou 52, Drama, 66100, Tel: 69 4454 2974, info@scuba-vas.gr

Intr-adevar, "Frica ucide ratiunea", dar daca reusesti sa-ti invingi frica, experienta este marcanta. Try it!